English

Ne prezentăm ca fiind un grup de farmaciști, biologi, chimiști, cu experiență în industria farmaceutică și în domeniul Regulatory Affair.

În acest domeniu de inregistrare medicamente, încă din 1985, eforturile Comunității Europene au fost îndreptate către crearea unei piețe comune, aceasta realizându-se prin adoptarea aceleiași legislații de către toate țările care fac parte din Uniune ca și de către acelea care fac parte din Spațiul Economic European.

De aceea, noi am creat acest site și ne-am propus să aducem lămuriri cu privire la directivele, deciziile, regulamentele sau ghidurile care se referă la produsele medicamentoase. Vom analiza textele respective și vom explica în termeni simpli articolele cele mai importante, vom creea o imagine clară și cuprinzătoare a reglementărilor în domeniu.

Ne propunem sa fim utili profesioniștilor în domeniu, care vor folosi site-ul ca pe un preview care să poate fi urmat de o documentare detaliată ulterioară, ca un sprijin pentru inregistrare medicamente, ca și oamenilor de afaceri din sistemul farmaceutic care vor să fie informați la zi și care vor găsi în echipa noastră un colaborator și un partener de încredere în domeniul Regulatory Affair.

Pentru cosmetice și dispozitive medicale, legile europene au fost deja preluate deci vom avea o prezentare succintă a acestora și eventual o trimitere la directivele europene corespunzătoare. Pentru suplimente alimentare reglementările pot fi diferite de la o țară la alta, așa încât noi nu vom prezenta decât legislația aplicabilă în România, oferind totodată consultanță și pentru legislația aplicabilă în alte țări.

Colectarea, evaluarea și raportarea reacțiilor adverse și a evenimentelor adverse este o activitate extrem de importantă atât pentru medicamente cât și pentru dispozitive medicale. Deținătorii Autorizației de Punere pe Piața ca și companiile care dețin certificate de înregistrare pentru dispozitive medicale au responsabilitatea de a urmări siguranța in utilizare a produselor lor, garantata printr-un sistem de farmacovigilența performant. Noi creăm un sistem de farmacovigilență potrivit companiei dumneavoastră, respectând ghidurile și legislația europeana/națională in vigoare. Putem prelua activitățile de farmacovigilență și suntem responsabili împreuna cu dumneavoastră.

La categoria „noutăți” vom face o trecere în revistă a celor mai importante activități, știri, comunicate de presă, inclusiv programarea unor conferințe, la nivel european și mondial în domeniul sănătății.

Ghiduri pentru aplicarea legislației, propuneri, dezbateri, farmacovigilență vor fi în capitolul „diverse”.

 

 

Copyright ©2007 Greuceanu Design.
All rights reserved. Mail to Webmin for observations